sâmbătă, decembrie 13, 2008
Lumea lalei
Suna mai urat decat este :)). "World of Goo", un joc mic, dar pe deplin satisfacator, la care inca mai chinui neuronu'. Poti sa tragi cu ochiu' aici, dar e si mai misto sa tragi cu mousu' direct. Construim, prabusim, ne bucuram, ne crizam, dar la urma urmei e un joc plin de umor si...lala neagra. Da de ce sa iti mai zic eu despre el cand poti sa-ti dai direct. Piratam, asta e.
Scris-am (2)
[am reusit sa transcriu si a doua bucata, cu tot cu diacritice. am sa fac la fel si cu a treia parte, da' mere lent cu transcrisu'...]
Drumul se întindea lung înaintea lor. Praful prăfuia prăfos (prăfind). Lenea se întindea la fel de lungă înaintea lor.
- Am cunoscut un tip odată, zise Feodor. Un viking pletos. Eram pe atunci rândaş la un han vechi, de lemn. Tipul era cârmaci pe un drakkar de-al lor, şi zicea că a văzut nişte locuri să nu-ţi vină să crezi.
Mi-a povestit despre o insulă foarte mare, aproape uriaşă, pe care locuia un popor fricos de tot, poate cel mai fricos popor, zicea vikingul. Cică se speriau de orice, chiar şi unii de alţii. Ba chiar din nimic de multe ori. Şi cică aveau o sărbătoare, odată pe an în care făceau pe curajoşii. Se prefăceau că nu se sperie, că pe ei nimic nu-i impresionează. Şi chiar în ziua aia au venit vikingii peste ei, cu tipul pe care l-am cunoscut eu. Vikingii, înfricoşători, cu săbii şi topoare, cu coifuri şi scuturi – localnicii nici o reacţie. S-au mirat vikingii, că nu erau obişnuiţi cu aşa o atitudine. Băştinaşii, calmi, le-au dat aurul şi ce mai aveau de dat, dar de speriat – nimic. Fac vikingii tabără, mulţumiţi de pradă, şi se culcă. Când a doua zi, satul pustiu. Pe uliţe nimeni, toate uşile ferecate, pustiu, linişte. Sparg ei o uşa la nimereala, ca oamenii vikingi, şi sa vezi, toţi ai casei pitiţi pe sub paturi tremurau de frică.
Pasămite cine se arăta fricos în timpul sărbătorii nu era lăsat să mai intre în sat o săptămână. Aşa că oamenii s-au gândit că-i mai bună o seară de spaimă decât o săptămână singur în afara satului. Şi acum că se terminase sărbătoarea toţi se purtau cum le era firea – pitulaţi pe sub paturi... Olaf îl chema pe vikingul meu, şi zicea că aşa ceva nu mai văzuse de când era el.
Şi drumul, care era la fel de spăimos de-a trece pe sub ei, mai stătu în loc o vreme.
Drumul se întindea lung înaintea lor. Praful prăfuia prăfos (prăfind). Lenea se întindea la fel de lungă înaintea lor.
- Am cunoscut un tip odată, zise Feodor. Un viking pletos. Eram pe atunci rândaş la un han vechi, de lemn. Tipul era cârmaci pe un drakkar de-al lor, şi zicea că a văzut nişte locuri să nu-ţi vină să crezi.
Mi-a povestit despre o insulă foarte mare, aproape uriaşă, pe care locuia un popor fricos de tot, poate cel mai fricos popor, zicea vikingul. Cică se speriau de orice, chiar şi unii de alţii. Ba chiar din nimic de multe ori. Şi cică aveau o sărbătoare, odată pe an în care făceau pe curajoşii. Se prefăceau că nu se sperie, că pe ei nimic nu-i impresionează. Şi chiar în ziua aia au venit vikingii peste ei, cu tipul pe care l-am cunoscut eu. Vikingii, înfricoşători, cu săbii şi topoare, cu coifuri şi scuturi – localnicii nici o reacţie. S-au mirat vikingii, că nu erau obişnuiţi cu aşa o atitudine. Băştinaşii, calmi, le-au dat aurul şi ce mai aveau de dat, dar de speriat – nimic. Fac vikingii tabără, mulţumiţi de pradă, şi se culcă. Când a doua zi, satul pustiu. Pe uliţe nimeni, toate uşile ferecate, pustiu, linişte. Sparg ei o uşa la nimereala, ca oamenii vikingi, şi sa vezi, toţi ai casei pitiţi pe sub paturi tremurau de frică.
Pasămite cine se arăta fricos în timpul sărbătorii nu era lăsat să mai intre în sat o săptămână. Aşa că oamenii s-au gândit că-i mai bună o seară de spaimă decât o săptămână singur în afara satului. Şi acum că se terminase sărbătoarea toţi se purtau cum le era firea – pitulaţi pe sub paturi... Olaf îl chema pe vikingul meu, şi zicea că aşa ceva nu mai văzuse de când era el.
Şi drumul, care era la fel de spăimos de-a trece pe sub ei, mai stătu în loc o vreme.
miercuri, decembrie 03, 2008
Scris-am
[am descoperit astea intr-un caiet mai vechi hehe...e prima din trei bucati, urmeaza si restu candva :)]
Fă şi tu nişte umbră, băiatule, zise Mugal fără nici un chef.
Celălalt plămădi cu lene nişte umbră şi o trânti deasupra lor. Umbra rămase acolo din simplă lene, că numai lene şi căldură era în jur, cât vedeai cu ochii. De-a stânga şi de-a dreapta lor – drum de căruţe.
- Păi deh, nu te mira că doar stăm în mijlocul lui. Ăsta era Feodor. Da, bre, eu sunt ăsta. Cui îi pasă?
- Mie nu. Mugal, foarte sec. (Avea barbă.)
- Nici mie. Feodor. Fixist. Mustăcioară şi ochi albaştri. Scoate tutunul şi învârte o ţigare. Termină şi aşteaptă.
- Ce aştepţi, bre? Tocmai vroiam să întreb şi eu asta. Probabil îi e prea lene să şi-o mai şi aprindă.
- Exact. Şaten, tuns chilug. Moşul e cărunt şi are urechi uriaşe.
- Hai că n-or fi chiar aşa mari. Totuşi, sunt mari.
- Dar nu uriaşe. Bine, bine, doar mari. Dar Feodor are păr în nas. Lung. Şi-a lăsat mustăcioară ca să nu mai trebuiască să-l tundă.
- Aia s-o crezi tu!..Nu minţi! Te-am auzit când ai gândit-o.
Fă şi tu nişte umbră, băiatule, zise Mugal fără nici un chef.
Celălalt plămădi cu lene nişte umbră şi o trânti deasupra lor. Umbra rămase acolo din simplă lene, că numai lene şi căldură era în jur, cât vedeai cu ochii. De-a stânga şi de-a dreapta lor – drum de căruţe.
- Păi deh, nu te mira că doar stăm în mijlocul lui. Ăsta era Feodor. Da, bre, eu sunt ăsta. Cui îi pasă?
- Mie nu. Mugal, foarte sec. (Avea barbă.)
- Nici mie. Feodor. Fixist. Mustăcioară şi ochi albaştri. Scoate tutunul şi învârte o ţigare. Termină şi aşteaptă.
- Ce aştepţi, bre? Tocmai vroiam să întreb şi eu asta. Probabil îi e prea lene să şi-o mai şi aprindă.
- Exact. Şaten, tuns chilug. Moşul e cărunt şi are urechi uriaşe.
- Hai că n-or fi chiar aşa mari. Totuşi, sunt mari.
- Dar nu uriaşe. Bine, bine, doar mari. Dar Feodor are păr în nas. Lung. Şi-a lăsat mustăcioară ca să nu mai trebuiască să-l tundă.
- Aia s-o crezi tu!..Nu minţi! Te-am auzit când ai gândit-o.
duminică, noiembrie 30, 2008
Lunetistu Sef
Gata, l-am terminat a 3-a oara si pe asta, hedshat cu hedshat. Sniper Elite, 2005, mare joc dom'le.
Total vo' 540.000 de puncte. Astept provocari :).
joi, noiembrie 27, 2008
Marea corvoada
pe care o port dupa mine e obsesia esentei. O pun acuma iute in cuvinte de teama sa nu-i scap merchezul. Radacina a mii depresii, dar si o varianta lesne de a ajunge la adevar - cam asa imi vad acum conditia. Ideea e asa - imagineaza-ti lumea intreaga vazuta prin prisma functionalitatii, a "ideeii". Stii puterea aia a lu' Supermen, de vede prin chestii? Na, cam asa porneste si felu meu natural de-a vedea totul. Diferenta ar fi ca Supermen chiar vede toate alea, eu doar mijesc ochii si nu-mi iese tot timpul. Si, evident, in cazul meu nu-i vorba de obiecte.
Cred ca am exemplu si mai bun. Adu aminte intrebarile din generala care se puneau partilor de propozitie, etc: "cine/ce face actiunea?", "ce face, etc. subiectul?", "ce fel de?" s.a.m.d. Alors, ce incerc eu sa esplic aici e ca si cum ai pune o intrebare dinasta oricarui lucru. "Ce sens are intalnirea asta?", "De ce traim?", "Care ii faza cu arta?" u.v.a.
Oricum, ce vreau sa nu ramana nezis e ca nu-i neaparat o binecuvantare toata afacerea asta. Imi vine greu sa vorbesc degeaba, sa chiar nu am nimic de zis. Imi vine greu sa ascult pe cineva care vorbeste in gol. Urcand, imi vine greu sa traiesc zile fara continut. Ajungand sus, imi vine greu sa duc zilnic o existenta lipsita de esenta. Cand ajungi sa treci totul prin sita asta a esentialului, as zice eu ca ai pornit pe o carare deconstructivista (nu stiu sigur ce inseamna deconstructivism dar suna a ce vreau sa zic aici.) On the plus side, though, nu filtrez mereu asa...cred ca mi s-ar sui la cap. Dar cand pornesc dupa esenta - si nu aleg eu cand e aia - mai mereu se lasa cu tristete. Concluzia zace in mijlocul textului: CRED CA NU E BINE SA TE UITI DIRECT IN BUTOI.
Cand cauti sa surprinzi esenta in tot, mare belea se cheama ca iti sade pe cap. Zilnic derulam mii actiuni nesubstantiale, lipsite de coerenta si noima. Ca sa nu mai zic de marile mistere ale omenirii care nici nu au vreun raspuns unic valabil. Ca norocu' nici filtrul asta prin care servesc realitatea nu e tocmai mereu on, cum ziceam. Insa partea proasta e cand se activeaza.
Dar pentru ca mi-am pierdut coerenta o sa mai scriu si al'data...
Cred ca am exemplu si mai bun. Adu aminte intrebarile din generala care se puneau partilor de propozitie, etc: "cine/ce face actiunea?", "ce face, etc. subiectul?", "ce fel de?" s.a.m.d. Alors, ce incerc eu sa esplic aici e ca si cum ai pune o intrebare dinasta oricarui lucru. "Ce sens are intalnirea asta?", "De ce traim?", "Care ii faza cu arta?" u.v.a.
Oricum, ce vreau sa nu ramana nezis e ca nu-i neaparat o binecuvantare toata afacerea asta. Imi vine greu sa vorbesc degeaba, sa chiar nu am nimic de zis. Imi vine greu sa ascult pe cineva care vorbeste in gol. Urcand, imi vine greu sa traiesc zile fara continut. Ajungand sus, imi vine greu sa duc zilnic o existenta lipsita de esenta. Cand ajungi sa treci totul prin sita asta a esentialului, as zice eu ca ai pornit pe o carare deconstructivista (nu stiu sigur ce inseamna deconstructivism dar suna a ce vreau sa zic aici.) On the plus side, though, nu filtrez mereu asa...cred ca mi s-ar sui la cap. Dar cand pornesc dupa esenta - si nu aleg eu cand e aia - mai mereu se lasa cu tristete. Concluzia zace in mijlocul textului: CRED CA NU E BINE SA TE UITI DIRECT IN BUTOI.
Cand cauti sa surprinzi esenta in tot, mare belea se cheama ca iti sade pe cap. Zilnic derulam mii actiuni nesubstantiale, lipsite de coerenta si noima. Ca sa nu mai zic de marile mistere ale omenirii care nici nu au vreun raspuns unic valabil. Ca norocu' nici filtrul asta prin care servesc realitatea nu e tocmai mereu on, cum ziceam. Insa partea proasta e cand se activeaza.
Dar pentru ca mi-am pierdut coerenta o sa mai scriu si al'data...
marți, noiembrie 18, 2008
Swords and Chiropterans
These days I'm watching Blood+, anime series. It started out as a potentially great setup for the action: high-school girl turns out to be demon-vampire hunter, then turns out to be one of them. In short, her blood kills the other weirdos, and what's more only she can kill them, bla,bla. There is also a twin evil sister that needs to be killed as a culmination of good triumphing over evil. However, all of this resulted in heaps of melodrama during season 1. Well, there were some fights, but really so much more of hesitation, doubt and regrets...phooey.
Season 2, on the other hand, delivers a lot more kick to the ass. Saya (that girl I mentioned) is now harder, better, faster, stronger. Less regretting, more slashing, some new supernaturals brought to the forefront, good stuff hehehe. So with 10 episodes to go I'm all excited about what's still to come:D
Season 2, on the other hand, delivers a lot more kick to the ass. Saya (that girl I mentioned) is now harder, better, faster, stronger. Less regretting, more slashing, some new supernaturals brought to the forefront, good stuff hehehe. So with 10 episodes to go I'm all excited about what's still to come:D
vineri, noiembrie 07, 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)